Elisa: Ne-am întâlnit la Bolzano în acea dimineață, la întâlnirea lunară a institutului nostru, la Eurac. Eu tocmai îmi terminasem teza, iar Marco își începea doctoratul afiliat în centrul meu de cercetare. În toți acei ani de lucru, ne-am văzut doar de câteva ori.

Marco:

Elisa: Îmi era simpatic, dar părea un băiat care nu s-ar fi oprit asupra lucrurilor durabile, un băiat cu prea multe gânduri în minte, poate prea departe de mine. Așa că am rămas mereu la limita prieteniei. Totuși, ceva mă făcea neliniștită când venea. Poate bucuria și dorința lui de a face lucruri, poate poveștile despre aventurile lui sau poate faptul că vorbea despre cum taie lemne.

Marco:

Elisa: Totul a prins însă contur când ne-am regăsit împreună la conferința ISOCARP de la Siena. În acea perioadă îmi căutam un loc de muncă și îmi pregăteam portofoliul pentru a intra într-un birou de arhitectură în străinătate și simțeam că mă pot deschide în fața lui despre planurile mele, atunci când ne-am întâlnit la Siena. Conferința ne-a făcut să ne întoarcem în cameră împreună după petrecere, de mai multe ori. Între noi exista un fir subțire care nu putea fi negat.

Marco:

Elisa: Mă uitam la acest băiat și mă gândeam că aș putea risca să mai rămân lângă el încă o zi.

După ce colega noastră a plecat spre Bolzano, în dimineața ultimei zile a conferinței, am decis să rămân cu el la Florența, pentru ca a doua zi să vizităm un târg de construcții la Bologna.

Nu mă așteptam la nimic, știam doar că voiam să mai petrec puțin timp împreună cu el.

Marco:

Elisa: La Florența a început povestea noastră. Și nu știam că, din acea zi, Marco nu avea să-mi mai părăsească niciodată gândurile și că, cu bune și cu rele, avea să devină persoana alături de care vrei să trăiești toată această viață minunată.